Sar peste a îți ura la mulți ani și sănătate, sar și peste partea în care  îți spun ce mi-am propus pentru 2012. Sar cu atâta ușurință pentru că nu mi-am propus nimic. Mi-ar place ca în Decembrie 2012, când privesc în urmă să pot zâmbi. Astea fiind spuse intrăm direct în subiect.

Nu știu despre ce e blogul ăsta. Eu scriu ce îmi trece mie prin cap și tocmai de aia scriu atât de rar. Se pare că articolele apreciate nu sunt cele care mă au pe mine în centrul atenției, nici cele despre DT (aici am fost puțin surprins), ci cele care dezbat subiecte teoretice, abstracte, filozofice (termenul asta l-am adăugat ca să par eu mai deștept). Am avut ocazia să beau bere/suc/ceai cu unii dintre cei ce mă citesc și nu am scăpat, niciodată, ocazia de a îi întreba: „Zi-mi un articol care ți-a plăcut„. Răspunsurile au fost cam astea (ordinea e dată de modul în care mi le amintesc): Te iubesc, Repar becuri, suflete nu pot, Ce-ți dorești în viață? Un coș sau o livadă?, Vis și Speranță (favoritul mamei – cred), etc.

Pentru cei care cred că filozofia și dorința de a afla despre ceilalți am căpătat-o în ultimul an, astăzi le voi dovedi contrariul. Atașez, în copie după original, prima atestare documentară a primei încercării de a trata relația iubire-fericire. Un studiu succint, bine argumentat și care arată potențial. La 9 Martie 1987, eram șoim al patriei și învățasem să scriu de 1 an (cred că eram în clasa a doua). Impropriu spus „învățasem„, pentru că dacă ai răbdare să te uiți pe text și dacă stăpânești regulile elementare de gramatică vei constata destule greșeli. Una peste alta așa bloggăream eu prin ’87, tot în căutarea sensului fericirii. Știu acum cam cât știam și atunci…

PS 1: Mulțumiri Moldovencei Șefe că a avut grijă de această scrisoare până am crescut eu îndeajuns de mare încât să o pot aprecia.
 PS 2: Scriind acest articol m-a dus mintea să o caut pe Mihaela pe Facebook. Cred că am găsit-o.