|  Viață   |  E timpul să spargem porcușorul!

E timpul să spargem porcușorul!

În urmă cu vreo două săptămâni am fost împreună cu Ileana şi Andreea la Conferinţa de Pediatrie pentru Medicii de Familie. Asociaţia Williams, pentru care prestez anumite activităţi ca voluntar avea de susţinut o prezentare, iar eu am avut misiunea de a împarţi pliante cu detalii despre sindromul Williams şi despre asociaţie.

Ori Andreea (voluntar de asemenea) a făcut o prezentare reuşită ori am zâmbit eu cu toată gura, dar multe doamne doctor mi-au cerut mai multe pliante părând a fi foarte interesate despre această boală. Priveam audienţa în timpul prezentării şi am constatat că pentru foarte mulţi din medici de familie era prima întâlnire cu sindromul Williams. Cum ei sunt primii care au în grijă bebeluşii este important să cunoască caracteristicile bolilor rare în general. Una peste alta am făcut o treabă bună. Nu eu, ci Andreea care a ţinut o prezentare ce a captivat sala. Eu am învăţat destul de multe: că Sprite este bun pentru copii când au greaţă, că îngheţata şi alimentele reci sunt bune atunci când copiii sunt deranjaţi la stomac, că detergenţii trebuie depozitaţi bine în casă, că cel mai mic dependent de etnobotanice din România are 9 ani. Asta ultima m-a cam cutremurat. Nu îi acuz (încă) pe părinţi, dar tare aş vrea să le ascult povestea.

Pe drumul de întoarcere am început să discutăm despre următorul eveniment. În Octombrie vom merge la altă conferinţă unde vom avea şi stand. Din vorbă în vorbă am aflat că asociaţia are pregătite materiale de promovare dar îi lipseşte un rollup. Fără el standul nostru va fi prea simplu şi  nu va reuşi să atragă atenţia pe care noi o dorim. Costurile estimate sunt următoarele: 30 Euro pentru design şi vreo 50 euro pentru rollup. Ne puneam problema să reducem costurile şi să facem noi designul (chiar dacă nu ar arăta profesionist) pentru că nu ne permitem costurile. 80-100 de euro mi se par foarte puţini bani. Şi totuşi pentru o asociaţie mică reprezintă o sumă ce trebuie cântărită cu atenţie.

Andreea a venit cu propunerea să plătească ea cei 30 euro pentru design. Cum nu o puteam lăsa să se simtă bine doar ea m-am oferit să împart costurile cu ea. 15 euro sunt „păr la ceas” raportat la satisfacția de a face ceva pentru alţii. Mi-au venit în minte toţi prietenii care şi-ar fi dorit şi ei să contribuie şi care s-ar fi supărat că nu i-am anunţat. Astfel am venit cu următoarea propunere: Săptămâna asta primesc donaţii pentru a acoperi costurile cu designul şi rollup-ul asociației Williams. Fiecare va putea contribui cu MAXIM 10 euro / 50 ron. Sunt chiar curios să văd dacă reuşim să strângem împreună 100 euro + TVA. Dacă vreţi să donaţi mai mult vă pun în contact direct cu Asociaţia Williams. O altă variantă ar fi să o ajutați pe Prințesa Urbană care are şi ea o luptă ce merită atenţia noastră.

Aştept comentarii de la cei care vor să contribuie. Primii 10 euro ii avem. Pentru ceilalți va mulțumesc anticipat!

PS: am vrut să pun o poză cu copilașii pentru care luptăm, dar am renunțat pentru că nu am obținut în timp util acordul celor în drept. Rămâne totuși ideea că cei 10 euro sunt pentru a îi ajuta pe copii.

Comentarii:

  • 3 octombrie 2011
    Camelia

    Si uite asa, precum Dumnezeu cu Sodoma si Gomora, zic si eu: daca in Romania mai exista o mana de oameni care pot sa se implice pentru binele unor copii batuti de soarta….tara asta mai are o sansa !!

    Multumim Marius, Andreea si Ileana…si tuturor celor ce faceti gesturi frumoase si ramaneti anonimi

    Răspunde
  • 3 octombrie 2011

    Buna Camelia,

    Te asigur ca exista mai mult de o mana de oameni. Trebuie doar sa ne regrupam putin si sa prindem curaj sa mai actionam. Multumim ca esti alaturi de noi!

    Răspunde
  • 4 octombrie 2011

    La design pot sa te ajut, daca imi dai elementele pe care vrei sa le contina si o data pana la care ai vrea sa fie gata

    Răspunde
  • 4 octombrie 2011

    Multumesc Cezar. Rollup-ul este deja la facut de ieri. Astazi va fi gata. Multumim totusi pentru intentie si poate colaboram pe viitor. 🙂

    Răspunde
  • 5 octombrie 2011

    N-ai pentru ce 🙂

    Răspunde

Adaugă un Comentariu: