Let’s do it, România – Mai mult decât câțiva saci de gunoi

Voluntariatul rules! M-am tot gândit cum să încep și cum să descriu ziua de ieri. Pe ce să pun accent? Pe partea de ecologizare, de voluntariat, de socializare, de distracție? E clar că am avut parte de toate aceste aspecte, dar ceva în mine mă face să vorbesc astăzi despre oameni. Îmi par componenta cea mai importantă a zilei Let’s do it România.

Am început de dimineața print-un apel către DT. Firește că mi-am luat în freză cuvinte drăgăstoase de genul: „Te urăsc că mă trezești la ora asta!„, „Nu ai putea reveni cu un apel pe la ora 12„. Avea chef de vorba și de distracție. Îl auzeam pe Mozart prin telefon și chicotelile lor mi-au dat startul pentru o zi excelentă. În același timp cele 10-20 min cât i-am ascultat, în telefon, cum râd m-au costat și am întârziat să o iau pe Sabina (liderul echipei) (Mulțumim Sabina pentru coordonare și poți deja să ne înscrii și pentru anul viitor).

Punctul de întâlnire a fost în parcarea Cora Panelimon acolo fiind și punctul de control Let’s do it România. Întrucât DT, ca o diva ce este, a întârziat nițel, formalitățile de înscriere au fost făcute de Nina (Toane.ro). Echipa 1390 avea să fie formată din 8 adulți (Nina, Adriana, Sabina, Andrada și Vlad, Alexandra, DT și cu mine) și 6 copii. Locația aleasă cu 2 zile în urmă la Casa Berarilor se afla pe drumul spre mănăstirea Pasărea la ieșirea din DN3. Așa cum am spus pentru mine ziua de ieri a fost cu și despre oameni așa că trec pe repede înainte cu detaliile.

Am ajuns în locație și surpriză. Vreo 50 de oameni echipați cu tricouri albe curățau cu spor zona în care se afla punctul nostru de acțiune. Ne-am învârtit de la deal, la vale, că poate nu ne prinsesem noi unde aveam de muncă. Pe cartarea Let’s do it România locația 1494 era estimată la 80 de saci, ceea ce ar fi însemnat că trebuie să fie gunoi, nu glumă. Ne convingem noi că locația noastră a fost nu numai invadată, dar și curățată și plecăm cu capetele aplecate spre DN3 unde văzusem un petec de stradă de vreo 200 m cu gunoaie de o parte și de altă a drumului. Recunosc să eram oarecum demoralizat întrucât îi pregătisem pe DT și pe Mozart că vor avea o zi grea cu mult de muncă și acum eram pe punctul de a strânge mai puțin de un sac de fiecare.

Copii gravitau în jurul adulților că niște scouteri de pet-uri. Strădania lor a fost recompensata cu câteva gropi de  gunoi ascunse strategic la vreo 15-20 m de marginea drumului. De unde nu aveam gunoi la început am ajuns să avem mai mult de cât puteam noi strânge. Dacă aveam o stație de emisie-recepție ar fi fost cazul pentru un: „Houston? Do you copy? Aici echipă veselă 1390. Trimiteți excavatoarele!”. Cum excavatoarele nu au venit am strâns noi vreo 60 de saci, de care suntem foarte mândri.

Pun mai jos câteva imagini care sper că vor explica mai bine decât aș fi putut face-o eu. Din spirit civic, combinat cu puțin marketing începem cu imaginile de dinainte.

Îți cam pică freză când vezi arealul peturilor și te cam doare sufletul să vezi cum se chinuie firul de iarbă să se strecoare printre sticlele de plastic și dozele de bere. Am încercat să îi dăm o mână de ajutor și ne-am pus pe muncă.

Muncit-am noi preț de jumătate de zi, dar iată că a fost și cu folos:

Câștigul meu pentru ziua de ieri nu costă în statistica băuturilor aruncate pe marginea drumului și strânse în câțiva saci de gunoi, ci bucuria de a descoperi oameni care savurează viață. Copiii mi-au plăcut cel mai mult. Au început prin a lua fiecare câte un sac și a căuta gunoaie și au sfârșit prin a juca fotbal, a face expediții în pădure, a povești și a deveni prieteni. Mi-au permis și mie să intru în jocul lor și m-am simțit tare bine. Marea mea satisfacție a venit de la Mozart. L-am simțit cu sufletul îndoit când a plecat de acasă și fără prea mult entuziasm întrucât își cam făcuse alte planuri. Pe finalul zilei l-am întrebat:
  – Cum ți se pare?
  – Îmi pare bine că am venit. Am avut o zi făină. Și eu care mă gândisem să nu vin. 🙂

 Mi-a plăcut ziua, mi-au plăcut oamenii, nu mi-au plăcut gunoaiele, dar într-o astfel de companie chiar nu au ieșit în evidență. Așa că Let’s do it și la anu’.