Am cei mai faini prieteni

Eu nu merg la psiholog, desi poate as avea nevoie. Eu am blog. Eu nu am un psiholog, ci am mai bine de 100. Spre deosebire de un psiholog oarecare, caruia ii platesti sedinta sa te asculte, ai mei o fac voluntar si mai mult de atat o fac cu interes. Uneori se ingrijoreaza, alteori fac misto de mine, dar de fiecare data pun suflet si imi transmit energie. Unii ma contacteaza pe messenger, ma intreaba daca sunt ok si vor sa dezbatem pe larg subiectele. Altii citesc si desi eu stiu ca ei citesc, niciodata nu au adus in discutie vreun articol. Altii sunt implicati activ si imi lasa comentarii. Le multumesc si acum pentru ele.

(Fotografie realizata de Aripi de Plumb)

Nimeni nu stie in totalitate ce se intampla cu mine. Am prieteni care sunt in sufletul meu de mai bine de 27-30 de ani, dar am si prieteni care inca nici nu au implinit varsta asta. Din motive de siguranta, viata mea a fost sparta in bucatele mici si fiecare este pastratotul uneia sau a mai multor parti. Unii sunt bucurosi ca primesc franturi si isi doresc mai multe. Probabil ca fac colectie. Altii nici macar nu sunt constienti ca le au. Eu insa stiu unde am depozitat fiecare bucatica din mine. Poate daca s-ar aduna toti si ar pune piesele intr-un puzzle urias ar sti totul. Dar probabil ca nu ar avea farmec. Rezultatul nu ar fi atat de interesant pe cat s-ar astepta. Sunt un tip banal si convergent. Ca demonstatie aduc criterul Weierstrass adaptat de mine: Orice tip monoton si marginit este convergent. Incerc doar sa fiu monoton crescator si sa converg cat mai sus, cat mai aproape de marginea superioara.

Scriu pentru mine. Scrisul ma relaxeaza si ma elibereaza. Sunt convins ca ideile exprimate de mine pe acest blog nu sunt f. diferite de ale tale. Nu cred ca sunt mai bune si nici mai rele. Singura diferenta este ca eu le rostesc public. Unii nu au puterea sa faca asta, altii nu vor. Cei care ar vrea, dar nu isi gasesc cuvintele ma admira. Ceilalti care nu ai nici o intentie in a face asta considera ca ma expun inutil. Indiferent de caz, sunt un individ perfect conturat care stie ce este sau mai bine spus care stie ce nu este si ce nu poate fi si caruia ii este bine in pielea lui.

Scriu pentru prieteni. Intrucat nu ii vad pe toti atat de des pe cat mi-as dori le transmit mesaje prin articolele pe care le public. Nu stiu daca sunt suficient de clar in text dar mesajul ar fi urmatorul. Prieteni, va iubesc pe toti si vreau sa va rog sa nu va lasati prinsi in problemele cotidiene si sa uitati sa traiti. Nu aveti cum sa scapati de belele, mai ales daca sunteti casatoriti. =)) Nu m-am putut abtine! Scuze. Ramane doar sa va asigurati cateva momente in care sa savurati ceea ce aveti, lucru pe care in general tindeti sa il minimalizati.

Mai scriu pentru DT. Din motive pe care nu le inteleg in totalitate, ii place sa ma citeasca. Incerc, in calitate de prieten, sa ii influentez viata intr-un mod placut si daca pot sa ii fac o bucurie, o fac cu mare placere. Vrea tot timpul sa fie prima care ma citeste. Uneori imi scrie: „Azi am chef sa te citesc! Ai ceva nou?„. Are o curiozitate fantastica. Daca ii spun ca pregatesc un articol nu scap pana nu ii spun despre ce e si pana nu primeste macar un pasaj. Nici eu nu am toate barcile acasa si in plus ma mananca-n fund ca pe Zambilica. Ii dau intotdeauna primul pasaj, cel din care este neclar despre ce voi vorbi si in ce directie o va lua subiectul. Inevitabilul se produce: „Mai vreau! Mai dureaza? Cat mai dureaza? Ai postat? Off…. ce ma enervezi.”. Apogeul santajului emotional este spus cu spranceana ridicata: „Vrei sa ma mai vezi vreodata?” =)) De parca eu as crede vreun cuvant din aceasta amenintare. Common’!

Unele din cele mai amuzante conversatii cu DT au loc dupa ce scriu un articol in care este mentionata si ea. Ma intreaba plina de candoare: „DT e tipa aia de pe Facebook?„. Eu zic: „Nu.”. DT: „E tipa aia care iti scrie pe messenger? Ti-am spus eu ca e ceva intre voi. Nu ai vrut sa ma crezi.” Eu zic: „Nu. Desi pare incredibil DT esti TU.” Din acest moment ma pot relaxa cu popcorn si cola deoarece urmeaza o disertatie plina de amuzament al carei scop este sa imi aduca contra argumente la ce am scris. As putea scrie in fiecare zi un topic despre DT doar ca sa vad cum incearca sa il demonteze in ziua urmatoare. In acelasi timp DT, este unul din cei mai duri critici, cand e cazul, fara a-l depasi insa pe Ion care considera ca scriu numai cliesee sifonate. Alteori DT citeste, isi ridica spranceana (pe care nu o vad, dar pe care o simt) si imi spune: „M-ai emotionat puternic, … dar poti mai mult!„. Oare chiar pot? Pot avea totul? Niciodata!?

Tuturor va multumesc si va spun ca va iubesc. Multumesc pt ca ma ascultati, ca ma cititi si pt ca imi sunteti pastratorii secretelor mele. Nu stiu cat va tine aceasta etapa, dar atat cat va fi imi face o mare placere sa va am alaturi de mine in calatorie. Sa ne vedem cu bine si sper din tot sufletul sa scriu lucruri care sa va bucure si care sa va inspire. Va iubesc!

PS 1: iar am utilizat un cuvant de-al lui DT si o sa ma traga la raspundere…
PS 2: am cautat pe net ca sa aflu ce se intampla cu o functie sau un sir monoton si marginit. Stiam doar ca se intampla ceva daca sunt intrunite conditiile, dar nu mai stiam ce. Deci, nu sunt chiar atat de destept, desi uneori par.
PS 3: DT, vezi norisorul?