Repar becuri! Suflete nu pot.
Ultimul meu post (DT e FEMEIE!) a facut in 2 zile mai multe vizualizari decat orice alt post, unele fiind online de luni de zile. Nu cred ca e cel mai bun articol de pana acum, ci cred ca lumea e mai interesata sa afle detalii despre o viata, despre o relatie, fie ea de prietenie/iubire/ura (de ce le-am pus in ordinea asta, oare?), decat sa citeasca despre chestii abstracte. Asa mi-a venit ideea sa scriu astazi despre relatii, cat de fragile sunt si cum se pot rupe ele. Pentru exemplificare am ales becul. Imi vine sa rad pt ca urmeaza sa scriu ca sufletul meu e: un bec.
Ai incercat vreodata sa repari un bec ars (din alea de 100 W, 75W)? Poate ti se pare ciudat, dar in copilarie asta era una din pasiunile mele. Nu am puteri paranormale si nici nu operam in interiorul becului cu instrumente speciale. In plus nu toate becurile puteau fi reparate, iar la unele reparatia dura doar cateva ore dupa care se stricau definitiv. Eu totusi incercam. Ca sa fiu mai exact becul putea fi reparat sigur doar daca filamentul se rupea/dezlipea de la unul din capete. In aceasta situatie infiletam becul intr-o veioza, o introduceam in priza si incepeam sa rotesc veioza in asa fel incat filamentul sa atinga capatul de care tocmai se desprinsese. Intrucat firul era sub tensiune avea loc o sudare instantanee in momentul contactului si becul se aprindea.
Exista insa becuri in care filamenul se poate rupe in alt mod. Pur si simplu se rupe o bucatica din mijlocul filamentului. Aceasta bucata cade in interiorul becului si deznodamandul e clar. Sansa de reparare 0%. Alteori filamentul se rupe de la jumatate. Fiecare din cele doua jumatati ramane prinsa de capat. Asta e cea mai mare provocare pentru un reparator de becuri. Poti incerca sa rotesti becul in speranta ca cele doua fire bezmetice sa vor uni la mijloc. E greu. Sigur ajungi la un momendat sa te plictisesti si sa dai cu becul in toate directiile. In toata viata mea o singura data am reusit sa repar un astfel de bec. Se poate intampla ca filamentul sa se rupa in mai multe locuri in acelasi timp. Daca sunt mai mult de doua e nasol. Nu mai exista posibilitatea de a il repara.
Daca ai rezistat sa citesti pana aici atunci probabil ca spui: „Tare ciudatel trebuie sa fi fost baiatul asta in copilarie!” In realitate am fost foarte normal. Doar ca imi placeau si inca imi plac provocarile. Oricat de ciudate si absurde sunt. Acum hai sa vedem cat de fortata este asemanarea dintre doua suflete relationate si un bec.
Becul este in esenta un invelis de sticla menit sa protejeze doi piloni (aka pioni) fragili legati print-un fir metalic. Inauntru e un gaz rar care face pionii sa se simta in lan (Sprinceana s-a ridicat. DT rade cand citeste asta). Manevrat fara grija invelisul sticlos se poate sparge. Inevitabil si gazul rar se imprastie si pionii raman dezorientati, descoperiti si singuri. Fara acoperisul de sticla si fara gazul rar nu mai pot avea acelasi lucru. Nu mai pot radia. Nu mai degaja nici lumina, nici caldura. Cred ca filamentul unui bec ajunge undeva pe la 2.500 grade Celsius. Uau! Trebuie sa fie misto daca ai parte de o relatie la temperatura asta. Cu speranta ca temperatura nu este generata de conflicte, ci de pasiune. Becurile cu incandescenta vor fi scoase din uz. Sper ca relatiile sa mai ramana in uz, macar pe perioada vietii mele.
Asa cum in reparatia becului nu reusesc sa intervin din exterior si intr-o relatie, de orice natura, rezolvarea conflictului trebuie sa vina tot din interior. Pilonii trebuie sa incerce sa sudeze filamentul. Pentru asta fiecare pilon trebuie sa afle daca mai simte, daca mai poate si nu in cele din urma, in eventualitatea unei reparatii cu succes, cat timp va mai arde becul? Notiunea de reparatie intr-o relatie imi este bizara acum. Nu trebuie sa fie nevoie de ea. Mai nou cred ca daca ajungi sa iti pui problema de o reparatie, esti deja pierdut sau urmeaza sa pierzi peste ceva timp, dar nu stii inca.
De becuri nu mai imi amintesc prea multe. Stiu insa ca am reparat destule. Si viata si-a adus contributia. Am avut parte de rupturi de toate tipurile si probabil inca nu am ajuns la final.
Atunci cand filamentul se desprinde doar la un capat e usor. Unul deja se tine de relatie. Ii e greu. Dar rezista acolo si poate striga catre celalalt, in intuneric. Ramane doar ca acesta sa auda si sa prinda filamentul cu prima ocazie. Nu are multe incercari la indemana. Oricand poate da drumul si celalalt la fir si deznodamantul e clar. Pilonii fara fir sunt morti, sufleteste.
Exista insa cazuri mai grele. Dupa vreo 11 ani mi s-a intamplat sa se rupa filamentul. Desi parea sa fie desprins de la un capat, dupa constatare ce a durat ceva timp, s-a observat ca se rupsese o bucata din mijloc. Poate asta e cel mai nasol caz pt ca imediat ce ai facut constatarea iti dai seama ca nu mai e loc de speranta. E greu. Sunt multe detalii cu care trebuie sa te confrunti si multe pe care trebuie sa le accepti. Unii se refac dupa o luna, altii dupa opt luni, altii niciodata.
Mai nou am invatat altceva. Cand filamentul se rupe o singura data in mijloc e drama. Fiecare partener strange in pumni partea lui din fir, dar nu poate sa nu isi tradeze dezamagirea cand simte ca firul este moale, este usor, lipsit de tensiunea care il anima inainte si il facea sa vibreze la cea mai mica atingere. Ambii parteneri vor sa resudeze firele. Dar e atat de greu sa le faci sa ajunga sa se atinga din nou. Presupunand ca sunt iscusiti si reusesc sa faca firele sa se atinga. Va exista oare suficient curent in ele pentru o sudura instantanee? Uneori motivele pentru care le vor sudate sunt diferite. Si chiar daca ar reusi, in cazul asta ce ar rezulta? Din punctul meu de vedere: nimic bun. S-ar amagi unul pe altul ca au lumina si au caldura. Cat timp fiecare vede lucrurile diferit nu va fi capabil sa vada si sa inteleaga lumina de la celalalt capat al firului. Ar insemna sa te multumesti cu jumatate de norma. Iar mie nu mi-au placut niciodata jumatatile. Tot timpul am vrut totul. Si inca vreau.
Observatia mea e ca filamenul e o chestie f. sensibila. Oricum se uzeaza in timp. In cazul becului filamentul chiar se consuma fizic din cauza incandescentei. Daca am invatat ceva de la viata pana acum e ca prefer sa am grija de fir pe parcurs. Sa ma trezesc noaptea din somn si sa ma intreb: E firul intins? E in regula? E ok? E bine? A visat urat? A tresarit? O tin strans? Prea strans? Si am mai invatat ceva: sa nu las garda jos niciodata si sa nu confund libertatea cu lipsa de atentie si neglijarea. Iti recomand sa faci si tu acelasi lucru pentru ca eu repar becuri. Suflete nu pot.
Ari
Mie mi-a placut,felicitari si de data asta!
Dar ti-ai luat o misiune grea sau nu ai cantarit bine actiunea trecuta sau ai mizat prea mult pe faptul ca poti alterna subiecte extreme….Chiar ai putut crede ca un subiect pe care toti il traim/suferim/cunoastem atat de bine,o sa intereseze mai mult decat un subiect lansator de barfe de prin viata ta?
Suntem prea putin vii ca sa nu calcam pe becuri ca sa nu ne placa mai mult povestile si sa nu ne agatam in carlig in marea dorinta de a prinde rama ,uitand ca de fapt este o momeala.
Pfhaiii….ti-ai gresit timpul cand ai ales sa te nasti. 🙁
Marius Mihalca
Buna Ari,
Cu riscul de a enunta un cliseu: scriu ce simt si simt ce scriu. Subiectele vin singure. Eu doar le ajut sa se exprime. Viata iti alterneaza momentele. Dupa unul plin de euforie a venit si momentul dificil. Asa se explica alternanta articolelor.
Imi place sa cred ca in mare as fi fost la fel indiferent de timpul in care m-as fi nascut. Scriu ca sa exprim un punct de vedere si nu ca sa fiu citit. Daca se intampla ca unui alt om sa ii placa o idee, sa o adopte si sa o imbunatateasca e perfect. Daca nu, eu macar am incercat.
Multumesc.
Raluca
Am citit postul asta in urma unei recomandari – stii tu, admiratorii necunoscuti sunt mai buni decat cei cunoscuti. 🙂
Cumva, chiar daca este despre tine si becuri, postul asta imi spune si ceva despre mine. (poate din niste motive numai de noi stiute)
Si eu iti spun, chiar daca nu am fost confruntata asa de dramatic cu becul ala rupt iremediabil, ca nu toate becurile se nasc steril intr-o lume perfecta. Cele ecologice au parcurs un drum greu ca sa reuseasca, in istoria civilizatiei.
Si, pana la urma, chiar daca-ti stric putin metafora, slava Domnului ca nu suntem chiar niste becuri. 🙂 Multumesc, Narcisa!
Marius Mihalca
Mie imi plac recomandarile. Parca citesc cu mai multa pasiune cand primesc o recomandare.
Realizez ca articolul ar putea fi completat prin a vorbi despre becurile care nu sunt perfecte, care au inca din nastere, mici abateri. Multumesc. Poate vreodata am sa revin pe tema asta.
PS: Narcisa, ha? =))
vali
Acesta este primul post pe care l-am citit de pe blogul tau, continuarea o stii…am citit aproape toate articolele dupa aceea. Scrii minunat, analogiile tale sunt de fapt niste metafore care incanta.
Interesanta si observatia Narcisei cu privire la becurile ecologice. Oare ar fi posibil ca doua suflete, in urma parcurgerii unui drum greu, nu in istoria ci in pas cu … civilizatia, sa devina suflete ecologice?
Marius Mihalca
Primul post? Uau! Deci de aici mi se trage. :p
Notiunea de "suflet ecologic" imi e neclara, dar interesanta. Eu unul cred ca nu as putea avea un suflet ecologic. Simt ca sunt deja atins iremediabil si atributul ecologic nu mi se va mai potrivi vreodata.
vali
Ehei…gandul meu era cred foarte departe de ceea ce inseamna la propriu "ecologic". Eu m-am gandit cum ar fi daca, in pas cu civilizatia, sufletele ar "evolua" in asa fel incat sa nu mai poata fi atinse atat de usor de cuvinte, emotii, priviri, amintiri…, intelegi ? Un fel de imunitate astfel incat acele rupturi de filamente sa fie cat mai rare. Nu mi-as dori sa am un astfel de suflet. Viata ar fi ingrozitor de saraca fara emotii.
Si…sper ca nu ti se trage… de rau !